Coșmar pentru șoferii profesioniști: camioanele nu mai au voie pe DN1, după ce un pod din Azuga intră în reparații până la finalul anului.
Podul de la Azuga, de pe DN1, intră în reparație capitală începând cu data de 5 mai. Circulația mașinilor cu masa sub 7,5 tone se va face cu restricții, folosind un pod metalic provizoriu, în timp ce mașinile cu masa de peste 7,5 tone vor fi deviate pe DN1A (Cheia), a anunțat CNAIR într-un comunicat. Lucrările au ca termen de finalizare data de 15 decembrie, astfel că șoferii de camioane vor avea de suferit mult timp de acum înainte.
Problemele încep încă de luni, 12 aprilie, odată cu demararea lucrărilor pregătitoare, dar devierea efectivă a circulației va avea loc începând cu data de 5 mai. După această dată, circulația mașinilor cu masa mai mică de 7,5 tone și a celor destinate transportului de persoane se va face pe una dintre benzile podului actual (un sens de circulație), respectiv pe un pod metalic provizoriu (celălalt sens). În acest fel, fluxul rutier nu va fi întrerupt (nu sunt treceri semaforizate), dar circulația camioanelor va fi afectată de devierea pe DN1A Ploiești – Cheia – Săcele.
„În urma analizei efectuate împreună cu Poliţia Rutieră şi autorităţile publice locale, pe perioada executării lucrărilor, tranzitarea punctului de lucru, pentru vehiculele având masa totală maximă admisă (MTMA) mai mare de 7,5 tone, cu excepţia celor destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă”, precizează Compania de Drumuri într-un comunicat de presă.
Odată cu intrarea în vigoare a noilor restricții, șoferii de camioane vor avea la dispoziție o singură rută pentru a ajunge la Brașov din sudul țării. Asta deoarece pe DN 73 Bucureşti – Piteşti – Braşov este restricţie de tonaj la podul de lângă Rucăr (Argeş), iar pe DN 10 Buzău – Braşov este interdicţie pentru camioane la Siriu (jud. Buzău) cu deviere tot pe DN 1 A Cheia – Săcele. Transportatorii rutieri sunt nemulțumiți, dat fiind că DN1A Cheia Săcele este un traseu mult mai dificil, având un carosabil mai îngust și numeroase serpentine.
Noile restricții înseamnă coșmar și pentru șoferii de autoturisme, care în weekenduri și perioade aglomerate alegeau DN1A pentru a evita blocajele de pe Valea Prahovei. Începând cu data de 5 mai, aceștia vor fi nevoiți să aleagă între parcarea de pe Valea Prahovei și lunga coadă de camioane de pe DN1A Cheia – Săcele.